Şi fluturii se mai topesc. I-am văzut astăzi. Nu mai zburau şi stăteau tolăniţi pe jos. Nici nu îi mai deosebeam unul de altul. Ca atunci când dansau.
Acum fulgii nu mai sunt ca fluturii.
Acum 3 săptămâni
Gust de iarnă.
De dimineaţă nu mă simt bine. Mi-e cald. Cred că am febră. Sau nu... mi-e cald de la zăpadă. Sigur zăpada trebuie să fie cauza.
Şi pastile. Nu mai vreau să mă îndop cu pastile. Dar cred că tocmai ăsta este gustul iernii. De pastile.
Şi pastile. Nu mai vreau să mă îndop cu pastile. Dar cred că tocmai ăsta este gustul iernii. De pastile.
Nici astăzi nu am existat.
Mi-e indiferent. Totul mi-e indiferent. Şi totul mi-e egal. Banal. Totul.
Nici nu mă mai gândesc a cui ar putea fii vina. Nu mă consolează cu nimic. În plus, am alte lucruri mai bune de făcut decât să mă gândesc la aşa ceva. De fapt, eu merg înainte... dar cu capul uitându-mă înapoi. Şi cred că expresiile sunt sinonime...
M-am săturat de banal. Şi de pesimism. Şi cred că şi de optimism... M-am săturat să mă joc cu cuvintele... Ele nu se joacă cu mine.
M-am săturat de tăcerea din mine, de matematică, de calculator, de câţiva dintre ei, de vrăjeli, de "şi mâine e o zi", de muzică, de noapte şi iar de dimineaţă, de deja-vu-uri, de note, de fulare, de abureli, de indiferenţa altora, de microbuz, de aroganţi, de frig, de o a doua şansă, de amăgeli, de iarnă şi de tot. Pentru că eu tac şi neantul meu urlă.
Mă simt groaznic. Şi vreau să mă simt bine...
Cred că e un început bun. Prin faptul că vreau ceva.
Nici nu mă mai gândesc a cui ar putea fii vina. Nu mă consolează cu nimic. În plus, am alte lucruri mai bune de făcut decât să mă gândesc la aşa ceva. De fapt, eu merg înainte... dar cu capul uitându-mă înapoi. Şi cred că expresiile sunt sinonime...
M-am săturat de banal. Şi de pesimism. Şi cred că şi de optimism... M-am săturat să mă joc cu cuvintele... Ele nu se joacă cu mine.
M-am săturat de tăcerea din mine, de matematică, de calculator, de câţiva dintre ei, de vrăjeli, de "şi mâine e o zi", de muzică, de noapte şi iar de dimineaţă, de deja-vu-uri, de note, de fulare, de abureli, de indiferenţa altora, de microbuz, de aroganţi, de frig, de o a doua şansă, de amăgeli, de iarnă şi de tot. Pentru că eu tac şi neantul meu urlă.
Mă simt groaznic. Şi vreau să mă simt bine...
Cred că e un început bun. Prin faptul că vreau ceva.
Etichete.
Peste tot etichete. Pe toată inima. Multe, multe etichete cu nume. E atât de încărcată, încât abia mai poate bate. Dar bate, pentru etichete. Pentru ce e scris pe ele.
Câteodată se simte frigider. Plin de etichete cu chestii ce urmează a fii făcute. Doar că aici bate un alt fel de joc. Din acela mai sentimental.
Etichete. De ele e împărţită. Un milimetru pentru el, încă un milimetru pentru ea, încă un pic pentru ei... Mai simplu, pot spune că e plină de graniţe. Cu teritorii mai mari sau mai mici. Depinde de ce e scris pe etichetă.
Sunt sute de etichete, unele mai colorate, altele mai incolore... care inundă teritoriul din mine.
Nu ştiu cum au ajuns acolo. Unele purtate de pufi de păpădii, altele de vânt... şi şi-au găsit locul acolo.
Odată, am fost pusă să aleg. Una dintre ele. Însă, m-am ataşat destul de mult de ele, aşa că le-am păstrat pe toate. Şi le-am găsit la fiecare câte un loc.
Acum încerc să mă obişnuiesc... Ce mă îngrijorează însă, este că nu a mai prea rămas loc. Deşi le-am împărţit pe milimetrii. Sunt prea multe. Şi ştiu şi de ce. Am început să iubesc fiecare lucru mărunt. Infim. Astea au ocupat din locuri. Şi am mai început să am forme de iubire şi pentru omul care cerşea în parc, pentru copilul ce arunca cu pietricele în apă şi pentru cei care m-au privit o singură dată.
Dar e bine. E bine că sunt etichete. Le pot dezlipi oricând. V-a durea. Şi-mi vor lăsa o rană deschisă... Dar altele vor veni pe post de plasturi şi îmi vor acoperi rana. Oricât de dureroasă ar fii ea.
Câteodată se simte frigider. Plin de etichete cu chestii ce urmează a fii făcute. Doar că aici bate un alt fel de joc. Din acela mai sentimental.
Etichete. De ele e împărţită. Un milimetru pentru el, încă un milimetru pentru ea, încă un pic pentru ei... Mai simplu, pot spune că e plină de graniţe. Cu teritorii mai mari sau mai mici. Depinde de ce e scris pe etichetă.
Sunt sute de etichete, unele mai colorate, altele mai incolore... care inundă teritoriul din mine.
Nu ştiu cum au ajuns acolo. Unele purtate de pufi de păpădii, altele de vânt... şi şi-au găsit locul acolo.
Odată, am fost pusă să aleg. Una dintre ele. Însă, m-am ataşat destul de mult de ele, aşa că le-am păstrat pe toate. Şi le-am găsit la fiecare câte un loc.Acum încerc să mă obişnuiesc... Ce mă îngrijorează însă, este că nu a mai prea rămas loc. Deşi le-am împărţit pe milimetrii. Sunt prea multe. Şi ştiu şi de ce. Am început să iubesc fiecare lucru mărunt. Infim. Astea au ocupat din locuri. Şi am mai început să am forme de iubire şi pentru omul care cerşea în parc, pentru copilul ce arunca cu pietricele în apă şi pentru cei care m-au privit o singură dată.
Dar e bine. E bine că sunt etichete. Le pot dezlipi oricând. V-a durea. Şi-mi vor lăsa o rană deschisă... Dar altele vor veni pe post de plasturi şi îmi vor acoperi rana. Oricât de dureroasă ar fii ea.
"Mi-ai zâmbit şi mi-ai vorbit despre nimicuri şi am simţit că asta era tot ce aşteptam de multă vreme."
(Rabindranath Tagore)
(Rabindranath Tagore)
Astăzi e mai altfel.
Astăzi n-am încredere în nimeni. Sau... am încredere în nimeni.
Astăzi vreau să cred că sunt un sloi de gheaţă care nu va mai trăi mult. Şi voi sfârşi răpusă de săgeţile Soarelui.
Crăiasa Zăpezii.
Iarna. N-o să-mi fie prea dor de ea când se va termina. Am şi eu o iarnă asemănătoare înăuntrul meu. Dar ceva mai aspră decat cea de afară. Cu mai multe blocuri de gheaţă decât zăpadă. Şi mai multe sloiuri de gheaţă. De fapt, totul e gheaţă. Până şi organele. De aceea sunt rece tot timpul. Sunt doar creaţii personale făurite din gheaţă. Până şi în ochi am gheaţă. Irisul. Şi ciudat e că atunci când ploaie cu lacrimi, nu se topeşte. Să fie verde. E o specie ciudată de gheaţă, ca acelea pe care aş vrea să le ţin în mână şi să nu se topească.
Iarna mea nu va fi niciodată urmată de primăvară. E urmată de iarnă, iar apoi, iar de iarnă. Dar nu-mi trebuie Soare, verde şi nici flori. Şi nici frunze. Şi sunt sigură că nici alte culori în afară de alb. Trebuie să mă obişnuiesc. Cu mine. Adică, cu ce am în mine.
7 lucruri de care mă simt dependentă.
1.Zăpada. Deşi din unele puncte de vedere mă face să mă simt groaznic, recunosc că în fiecare iarnă mă bucur de prezenţa ei.
2.Rochiile de mireasă. Pur şi simplu le ador.
3.Jeleurile. De fructe. Le consider mâncarea zeilor.
4.Desenul.
5.Cărţile. De preferat cele cu subiect ştiinţific, poliţiste.
6.Pisicile. Cele mai inocente animale ^^.
Vanilla twilight
When violet eyes get brighter,
And heavy wings grow lighter.I'll taste the sky and feel alive again.
