Am început să cred în vise.

Cel mai rău îmi pare că am dezamăgit-O. Şi cu asta am spus tot.

"Ce faci?"

 Am început nici să nu mai ştiu răspunde la întrbarea: "ce faci?"

Mi se pare o întrebare prea absurdă, provenită din lipsă de început de  conversaţie sau inspiraţie. 

Uneori, nici eu nu ştiu ce fac.

 

S-ar putea, oare, începe altfel o conversaţie?

¤ Nu sunt nici fericită, nici nefericită. Sunt doar dezamăgită de unii oameni ...

Eu. UN LOOSER

Vîrtejul care mă înconjoară nu s-a mai domolit.
E acelaşi ca acum câţiva ani. Poate mai puternic.

 Ştii, mă gândeam la cât de prost mă simt în ultima vreme. Parcă cineva mă trage de sfori şi mă domină după bunul plac. Mi se pare a fi un paradox nestăvilit şi de neoprit. Totul îmi aduce de aminte de cât de stresantă e viaţa asta. De câte pierderi am avut parte până acum. Eu. UN LOOSER.

E "neoxidantă" viaţa fără de scrupule.

 În omagiul vechiului -eu- , mă retrag în nostalgie.

Iubesc una, nu numai că cred.

My immortal love

There I want to stay!

E prea mult

Până când să mă încurajez singură? Până când să mă fac că nu văd adevărul?
Doar... mai rezistă. Nu ştiu până când, dar trebuie...!

E prea nedrept!
Prea nedrept ca pământul de sub picioarele mele să se surpe!

Acum ştiu ce eşti.
Un puzzle.

"Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al lui şi al meu sunt la fel. "

(La răscruce de vânturi - Emily Bronte)

Acea uşă roşie pe care mi-ai trântit-o în faţă

  Eu cred că nu mai am sentimente. Acel pumn de sentimente pe care l-ai văzut acum câţiva ani, te asigur că nu mai există. Le-ai distrus tu cu forţa. -sau, mai degrabă, cu indiferenţa-
Tu ştii că mă omori şi totuşi îţi place. Câtă chestie din aia indiferentă ai în tine? Sincer, mi-e scârbă.

Băi, şi câteodată te credeam... defapt acum mi-e şi mie indiferent. Atât cât ţi-e şi ţie. Adică mult. Am crescut multă indiferenţă în mine.

Eşti un maldăre de ace.

* but you were my hero*

Nu pot să respir.
Fiecare răsuflare mă doare.
Îmi aduce de aminte că trăiesc fără rost.

Mă îndrept spre o gaură neagră

M-am pierdut.
Mi-am pierdut orice fărâmă de speranţă.

Oare pe cine să mai rog să mă tragă de sfori? căci nu mai mişc, nu mai vorbesc şi nu mai ştiu cum să mă exprim.
Simt că totu-i de prisos.

"Send me dead flowers at my wedding
 And I won't forget to put roses on your grave. "

Şi n-am de gând să scriu pe tema asta.

 E rău dacă nu mai simt ce simţeam când îţi auzeam numele sau te vedeam ?

Cu toate astea, "Te iubesc-ul " meu e valabil şi transparent, nu doar colorat. Da' ştiu... dar cândva o să-ţi împrumut o pensulă de a mea ca să-l colorezi din nou. :)

More