„

"Dar am conștientizat, imediat ce am evadat împreună în liniștea relativă a grădinii, că tu erai diferită.
 Erai frumoasă și exotică, bineînțeles, asta se înțelege de la sine. Însă frumusețea ta era în armonie cu vocea, cu râsul tău, "cu atitudinea ta", după cum spun cei (mai) tineri. Îți străluceau ochii când te uitai la mine, ascultând răbdătoare vorbăria mea agitată, pe care păreai s-o apreciezi. Eram agitat pentru că exercitai un efect puternic asupra calmului meu de om în două vârste. Era pe la amurg, musculițele roiau, luna răsărea imensă și înfoiată pe deasupra porumbului foșnitor și am simțit cel mai intens val de fericire pe care îmi amintesc să-l fi avut vreodată. Îmi venea să-mi arunc cât colo cravata și pantofii și să alerg cu tine prin grădină, ținându-te de mână. Aș fi vrut să te iau în brațe - nu cu violență, bineînțeles, ci tandru - și să dansăm ore în șir în aerul parfumat. "

Scrisori de dragoste

" Dragă T(erra),

 Îți scriu ca să-ți spun să te dai bătută. S-ar putea să fii deja câștigătoare, genul de câștigătoare care câștigă pierzând, lăsându-te pe spate și arătându-mi părțile tale delicate, lăsându-mă să gâdil și să mângâi și să adulmec organele tale vitale, care mă imploră. Poate ar trebui să formulez mai dur: DĂ-TE BĂTUTĂ. Nu ai nici o șansă. Împotrivirea este inutilă, inutilitatea este potrivnică, șovăiala este flirt, renunțarea este libertate. Te iubesc și sunt mai bun decât tine în orice fel - mai măreț, mai întins, mai ferchezuit, mai strașnic, mai aiurit, mai energic, mai rapid la alergatul în picioarele goale și la viteza în dial-up, mai înfometat, mai plin de sex și de văpăi, mai bine înzestrat cu istețime și cu armament. Sunt mai înalt decât tine și pot să te înconjur și cu limba mea lascivă. Recunoaște asta și recunoaște-mă pe mine. Prin faptul că ai deschis acest plic ai fost selectată; dintre milioanele de trilioane de făpturi amibe, ai fost culeasă de pe plaja galaxiei, precum o scoică, de către un zeu. "

Nu mai am fluturaşi. Fluturaşii mei au zburat de mult

 De atâtea ori ochii mei îţi cer prezenţa.

De prea multe ori în lacrimi înotau şi prezenţa ta era doar o ceaţă.

 Ne ascundem prea mult unul de altul, de parcă ne-ar fi frică, ca întâlnindu-ne,
să ne devorăm sufletele şi apoi să rămânem goi şi reci.

                              Mă mulţumesc şi să ştiu că exişti.

Acum mă mulţumesc şi cu atât...

dar... ieşi din umbră şi arată-mi-te!

Şi cum să te mai rog să-mi creşti în inimă, când singur ţi-ai tăiat rădăcinile?

Scrisoare V.

   For my B.

 Îmi pare nespus de rău că am crezut că vrei să-ţi fac un loc în mine.
Îmi pare rău că am crezut fără să te întreb. Îmi pare rău că am vrut să fiu lângă tine când ţi-a fost mai greu şi iartă-mă că te-am întrebat de îţi e bine..

Îmi pare rău că îmi pare rău de mine. Eu m-am lovit de stânci crezând că-i bine..
Mi-am înmuiat mintea în diluant făcând-o praf şi crezând că mi-e mai bine.
Mi-am irosit timpul meu cu tine.. şi ne pregăteam scenarii. Dar acum văd... eu nu am crezut în tine, am crezut în mine.
Atât de mult timp, te orbeşte. Nu, nu sunt oarbă, sunt mai rău decât atât.
  Îmi pare rău.
Promit că n-o să mai întreb de tine.


                                                                                     Scuze,
                                                                                             Lore.

Scrisoare IV.

 For my B.

 Îţi spun cu cea mai mare sinceritate că tânjesc să-mi iei mâna şi să mi-o străngi.
M-ai face cea mai puternică persoană de pe pământ. M-ai încărca cu atâtea zâmbete, că mi-ar fi greu să mai plâng.
                                                                                                              
                                                                                               L.

Scrisoare III.

 For my B.

 Îmi imaginam feţele noastre.
Brăzdate de multe zâmbete. Şi arătând ca doi oameni beţi de univers. Arătând pierduţi în nemărginit de culoare, compasiune şi în propriile ticuri, adică în atingeri şi strângeri de mână.  
Într-un cuvânt, mă lăsai să bat la fereastra necuprinsului.
 Ăsta era scenariul ce-l regizam. Mi se părea un "film" bun la care m-aş fi uitat cu ochii scrumiţi şi plini de nerăbdare.
Şi ăsta era fundalul meu de euforie. Un fel de film numit şi o boltă indiferentă şi mută.

                                                                                                                                        L.

Scrisoare II.

   
 For my B.

Sunt multe lucruri pe care aş fi vrut să le şti.
Un prim lucru ar fi faptul că îmi creai o senzaţie greu de descris în cuvinte.  Şi ca să ajungi să-ţi placă până şi tonul vocii, e... destul de stresant.
Eram mai mereu într-o stare de euforie care aş mai vrea să o simt în unele zile. Puţin spus... pentru că tu erai "maşina" ce îmi crea acea senzaţie. Deşi nu era aşa, mă simţeam atât de specială.
Şi, câteodată, mă pufnea râsul fără să ştiu de ce. Sau zâmbeam fără motiv.
Şi de la tine a plecat toată nebunia asta cu orele fixe care a devenit o superstiţie, un tic nervos. Sau mai bine zis, o fărâmă de care mă agăţam ca să mă încurajez şi să cred în acele ore rotunde. Să cred în ele dacă nu în tine.
 Te-ai simţit vreodată într-o stare de euforie? Dacă nu, atunci lasă-mă pe mine să ma bucur de ea.


                                                                                                                               L.

Scrisoare I.

For my B.

 Uite, ştiu că noi ne-am învăţat să vorbim prin priviri şi genul ăsta de vorbire chiar mi-a plăcut. Parcă nimeni din lumea asta nu mai era. Doar noi. Mă simţeam vizibilă atunci când privirile noastre se întâlneau, de mai multe ori, din întâmplare. Şi încercam să ţi-o ocolesc, ca mai apoi, tot din greşeală, să mă uit din nou la tine. Acum, nu ştiu, probabil că tu nu simţeai la fel ca mine şi mă priveai numai ca să vezi dacă eu mă mai zgâiesc la tine.

Mie chiar îmi lipsesc scenele astea. Ăsta era singurul motiv pentru care eram cum eram. 

Şi chiar îmi doream mai mult. 

Şi a fost un moment în care puteam profita, dar nu am ştiut să-l folosesc. 

Să şti că de multe ori îmi doream să fiu tu şi să ştiu ce gândeşti în momentele în care ne priveam. Sau când vorbeai uitându-te la mine. Să şti că mă făceai să zâmbesc. Pentru că mă priveai şi în momentul de faţă aş da orice să mă mai priveşti. Ca atunci.

                                                                                                        L.