Din nou, Iulie

 Te iubesc!

E prima oară în viaţa mea când am spus acest cuvânt şi e minunat. E minunat să ştii că cineva te iubeşte şi îi pasă. Îi pasă într-adevăr de tine şi de toate prostiile tale.

 Nu credeam vreodată că realitatea va fi mai frumoasă decât un vis. Probabil şi de aceea nu mai pot să dorm şi nu mai vreau să visez, pentru că deja trăiesc un vis.

 Şi îmi mai place faptul că mă alinţi "My angel". De fiecare dată acest cuvânt îmi aduce zâmbetul pe buze. :) Un zâmbet tâmp ce îmi apare de fiecare dată când mă gândesc la tine.

 Dar tu eşti Iulie şi fiecare cuvânt al tău e o briză caldă. 

                                                                                             Mulţumesc!

“Exista o legenda care spune ca un copil aflat in pantecele mamei cunoaste totul despre misterul Creatiei, de la inceputul lumii pana la sfarsitul timpului. La nastere, un mesager trece pe deasupra leaganului sau si ii pune un deget pe buze, ca sa nu dezvaluie niciodata taina care i-a fost incredintata: taina vietii. In urma degetului care sterge pe vecie amintirile copilului, ramane un semn. Acest semn il au toti oamenii, deasupra buzei superioare…”

Mark Levy

Îl am pe Iulie în inimă.

 Am căzut în plasa amorului sumbru.

E o chestiune de timp să stau să mă gândesc de când şi-a făcut de cap Cupidon cu săgeţile lui. Cupidon mi-a iscălit un nume de Iulie în inimă.

De acum, nu o să-mi mai îngheţe inima. Niciodată.

E din neamul mare al licuricilor – omul: un vierme ce se transformă în lumină când iubește.

Iulie

  N-ai cum să nu iubeşti un om cu nume de Iulie..

 Am început să cred în vise.

Cel mai rău îmi pare că am dezamăgit-O. Şi cu asta am spus tot.

"Ce faci?"

 Am început nici să nu mai ştiu răspunde la întrbarea: "ce faci?"

Mi se pare o întrebare prea absurdă, provenită din lipsă de început de  conversaţie sau inspiraţie. 

Uneori, nici eu nu ştiu ce fac.

 

S-ar putea, oare, începe altfel o conversaţie?

¤ Nu sunt nici fericită, nici nefericită. Sunt doar dezamăgită de unii oameni ...

Eu. UN LOOSER

Vîrtejul care mă înconjoară nu s-a mai domolit.
E acelaşi ca acum câţiva ani. Poate mai puternic.

 Ştii, mă gândeam la cât de prost mă simt în ultima vreme. Parcă cineva mă trage de sfori şi mă domină după bunul plac. Mi se pare a fi un paradox nestăvilit şi de neoprit. Totul îmi aduce de aminte de cât de stresantă e viaţa asta. De câte pierderi am avut parte până acum. Eu. UN LOOSER.

E "neoxidantă" viaţa fără de scrupule.

 În omagiul vechiului -eu- , mă retrag în nostalgie.

Iubesc una, nu numai că cred.

My immortal love

There I want to stay!

E prea mult

Până când să mă încurajez singură? Până când să mă fac că nu văd adevărul?
Doar... mai rezistă. Nu ştiu până când, dar trebuie...!

E prea nedrept!
Prea nedrept ca pământul de sub picioarele mele să se surpe!

Acum ştiu ce eşti.
Un puzzle.

"Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al lui şi al meu sunt la fel. "

(La răscruce de vânturi - Emily Bronte)

Acea uşă roşie pe care mi-ai trântit-o în faţă

  Eu cred că nu mai am sentimente. Acel pumn de sentimente pe care l-ai văzut acum câţiva ani, te asigur că nu mai există. Le-ai distrus tu cu forţa. -sau, mai degrabă, cu indiferenţa-
Tu ştii că mă omori şi totuşi îţi place. Câtă chestie din aia indiferentă ai în tine? Sincer, mi-e scârbă.

Băi, şi câteodată te credeam... defapt acum mi-e şi mie indiferent. Atât cât ţi-e şi ţie. Adică mult. Am crescut multă indiferenţă în mine.

Eşti un maldăre de ace.

* but you were my hero*

Nu pot să respir.
Fiecare răsuflare mă doare.
Îmi aduce de aminte că trăiesc fără rost.

Mă îndrept spre o gaură neagră

M-am pierdut.
Mi-am pierdut orice fărâmă de speranţă.

Oare pe cine să mai rog să mă tragă de sfori? căci nu mai mişc, nu mai vorbesc şi nu mai ştiu cum să mă exprim.
Simt că totu-i de prisos.