Vreau.

-Aş vrea să gândesc pozitiv.

-Cum?

-Păi nu ştiu, aşteptam să mă înveţi tu...

-Nu sunt bun prin a da sfaturi.

-OK. Atunci dă-mi motive pentru a gândi pozitiv.

-Nu. Nu am nici un motiv să îţi dau...

Dar alege ce vrei. Ca literele dintr-un bol de cereale. Formează ce vrei tu.

-Nu cred că sunt atât de optimistă întrucât să pescuiesc cuvinte pozitive. Sau altceva ce mă face fericită. 

Am renunţat să mai cred în lucruri din astea infime. Şi oricum nu dau roade... N-are rost.

-Cum vrei... Dar tot speranţa moare ultima.

-Important e că tot moare. 

Şi nici nu ştiu dacă nu cumva e deja moartă. Nu am mai verificat de ceva vreme. Iar moartea cred că eu i-am dorit-o, prin obiceiul ăsta de a tot repeta fraza aia. 

Mă simt o sinucigaşă.