Scrisoare IV.
For my B.
Îţi spun cu cea mai mare sinceritate că tânjesc să-mi iei mâna şi să mi-o străngi.
M-ai face cea mai puternică persoană de pe pământ. M-ai încărca cu atâtea zâmbete, că mi-ar fi greu să mai plâng.
L.
Îţi spun cu cea mai mare sinceritate că tânjesc să-mi iei mâna şi să mi-o străngi.
M-ai face cea mai puternică persoană de pe pământ. M-ai încărca cu atâtea zâmbete, că mi-ar fi greu să mai plâng.
L.
Nu fără...
Nu ucideţi dragostea.
Nu ucideţi dragostea.- G. Jurcă
*Te poţi pierde cu privirea în oceanul acela albastru, simţi cum se dilată dureros pupilele pentru a încăpea în ele infinitul.*
* Mii, puzderie de ore vesele şi plăcute, trec pe dinaintea noastră, ne iau de mână cu duioşie şi ne cheamă să mergem departe, pe cărări minunate, unde miroase a floare, a apă curgătoare, a nemărginire şi noi nu le dăm importanţă, nu ne ştim bucura de ele, nu le întâmpinăm măcar cu un zâmbet şi să le salutăm: Mai staţi , mai rămâneţi cu noi! E atât de bine lângă voi!*
*Soarele a înţepenit ca o tinichea zornăitoare în crucea cerului şi toarnă de acolo catran.*
*În jurul soarelui s-au adunat nori pufoşi şi galbeni ca puii ieşiţi proaspăt din ou.*
*Chipurile noastre emanau o lumină ciudată, braţele, trupurile intrau în lentoarea cosmosului, căpătând moliciuni de catifea.*
*Totul e să eviţi regatul amar al disperării.*
*Când nu mai respiri se cheamă că nu mai eşti om, devii ilogic.*
Scrisoare III.
For my B.
Îmi imaginam feţele noastre.
Brăzdate de multe zâmbete. Şi arătând ca doi oameni beţi de univers. Arătând pierduţi în nemărginit de culoare, compasiune şi în propriile ticuri, adică în atingeri şi strângeri de mână.
Într-un cuvânt, mă lăsai să bat la fereastra necuprinsului.
Ăsta era scenariul ce-l regizam. Mi se părea un "film" bun la care m-aş fi uitat cu ochii scrumiţi şi plini de nerăbdare.
Şi ăsta era fundalul meu de euforie. Un fel de film numit şi o boltă indiferentă şi mută.
L.
Îmi imaginam feţele noastre.
Brăzdate de multe zâmbete. Şi arătând ca doi oameni beţi de univers. Arătând pierduţi în nemărginit de culoare, compasiune şi în propriile ticuri, adică în atingeri şi strângeri de mână.
Într-un cuvânt, mă lăsai să bat la fereastra necuprinsului.
Ăsta era scenariul ce-l regizam. Mi se părea un "film" bun la care m-aş fi uitat cu ochii scrumiţi şi plini de nerăbdare.
Şi ăsta era fundalul meu de euforie. Un fel de film numit şi o boltă indiferentă şi mută.
L.
