O, dragă "eu".

 Continui să cred în ceva imposibil. 

Lucruri după care tânjesc şi aş vrea să le am, care nu-mi dau pace când mi-e lumea mai dragă şi atunci când cred că nu le mai vreau. 

 Tânjesc să fiu un "eu" mai indulgent şi mai nepăsător, să am mai multă încredere şi să mă încăpăţânez. 

O caut prin scorburi, după umbre pe vechea sau noua "eu". Prezentul m-a transformat inevitabil în acel "noi". Şi mă atrage în amintiri care mă fac să mă cred în trecut.

Mi-e frică de viitor. Simt cum mă arde când vreau să mă gândesc la el. Îmi arde tâmplele şi îmi dă o groaznică durere de cap...