Aş vrea să mă ascund undeva când mi-e greu.
Acum îmi dau seama că nu am nici un fel de "adăpost" în caz de mai rău.
Mă văd neprotejată.
Am tendinţa să mă gândesc cu frică la un pas greşit care m-ar arunca în cea mai adâncă prăpastie.
Acum îmi dau seama că nu am braţe pe care să le strâng. Că nu mi-am asigurat inevitabilul.
Mă văd sprijinită de pervaz, cu ochii nedormiţi şi umflaţi, mai melancolică, ca niciodată.
Şi ce-am să fac?
2 comentarii:
Ai putea in primul rând sa nu te mai gândești negativ. Pentru ca asta este, a trecut și nu cred ca se va mai întoarce. Stiu cum e, crede-ma.
si eu trec prin astfel de momente.
dar trebuie sa gasesti acea putere care se ascunde acolo undeva. priveste partea buna a lucrurilor. si nu uita ca din greseli invatam.
Trimiteți un comentariu