„

"Dar am conștientizat, imediat ce am evadat împreună în liniștea relativă a grădinii, că tu erai diferită.
 Erai frumoasă și exotică, bineînțeles, asta se înțelege de la sine. Însă frumusețea ta era în armonie cu vocea, cu râsul tău, "cu atitudinea ta", după cum spun cei (mai) tineri. Îți străluceau ochii când te uitai la mine, ascultând răbdătoare vorbăria mea agitată, pe care păreai s-o apreciezi. Eram agitat pentru că exercitai un efect puternic asupra calmului meu de om în două vârste. Era pe la amurg, musculițele roiau, luna răsărea imensă și înfoiată pe deasupra porumbului foșnitor și am simțit cel mai intens val de fericire pe care îmi amintesc să-l fi avut vreodată. Îmi venea să-mi arunc cât colo cravata și pantofii și să alerg cu tine prin grădină, ținându-te de mână. Aș fi vrut să te iau în brațe - nu cu violență, bineînțeles, ci tandru - și să dansăm ore în șir în aerul parfumat. "