Mov, cărţi, atrii şi ventricule.

 O cameră mică. Jaluzele mov. Rafturi ticsite de cărţi. Le recunoşti? Nu? Dar uşa aceea de lemn lăcuit, cu broasca argintie, o cunoşti? Sigur că da.
Broasca aceea argintie a uşii, are o cheie. Şi cheia, e la tine. M-ai închis în cămăruţa aceea, ce unui claustrofob i-ar fi fost cel mai urât coşmar. Şi mi-ai spus că nu vei veni după mine până când pereţii nu vor mai fi stropiţi de amintiri. Mi-ai spus că o vrei intactă şi goală, ca mintea unui om cu amnezie. Fără amintiri.
  Aşa, câteodată, mai treci pe la mine şi vorbim prin uşă. Iar tu mă întrebi "Ai renunţat la ele ?". Iar eu îţi răspund "Nu, nu pot." Nici nu şti ce simt când mă întrebi de ele. Ele nu ţi-au greşit cu nimic.
  Altă zi, aceeaşi întrebare şi acelaşi răspuns. De parcă nu te-ai sătura de acest deja-vu.

E prea mult roşu. Nu cred că voi mai putea ţine de bietele amintiri. Îţi voi lăsa camera fără nici un colţ de amintiri...
 Am terminat cu una...mai am înca 3. Ventriculul drept, atriul stâng şi atriul drept. Curând nu vor mai fi ticsite de culorile amintirilor, căci vor fi goale. Poate doar pline de sânge.