Etichete.

 Peste tot etichete. Pe toată inima. Multe, multe etichete cu nume. E atât de încărcată, încât abia mai poate bate. Dar bate, pentru etichete. Pentru ce e scris pe ele.
Câteodată se simte frigider. Plin de etichete cu chestii ce urmează a fii făcute. Doar că aici bate un alt fel de joc. Din acela mai sentimental.
 Etichete. De ele e împărţită. Un milimetru pentru el, încă un milimetru pentru ea, încă un pic pentru ei... Mai simplu, pot spune că e plină de graniţe. Cu teritorii mai mari sau mai mici. Depinde de ce e scris pe etichetă.
Sunt sute de etichete, unele mai colorate, altele mai incolore... care inundă teritoriul din mine.
Nu ştiu cum au ajuns acolo. Unele purtate de pufi de păpădii, altele de vânt... şi şi-au găsit locul acolo.
Odată, am fost pusă să aleg. Una dintre ele. Însă, m-am ataşat destul de mult de ele, aşa că le-am păstrat pe toate. Şi le-am găsit la fiecare câte un loc.
Acum încerc să mă obişnuiesc... Ce mă îngrijorează însă, este că nu a mai prea rămas loc. Deşi le-am împărţit pe milimetrii. Sunt prea multe. Şi ştiu şi de ce. Am început să iubesc fiecare lucru mărunt. Infim. Astea au ocupat din locuri. Şi am mai început să am forme de iubire şi pentru omul care cerşea în parc, pentru copilul ce arunca cu pietricele în apă şi pentru cei care m-au privit o singură dată.
Dar e bine. E bine că sunt etichete. Le pot dezlipi oricând. V-a durea. Şi-mi vor lăsa o rană deschisă... Dar altele vor veni pe post de plasturi şi îmi vor acoperi rana. Oricât de dureroasă ar fii ea.

0 comentarii: