Noi nu am vorbit niciodată. Dar un singur lucru te-aş întreba...
Dacă s-ar întâmpla ceva, m-ai lăsa să te i-au în braţe? M-ai lăsa să îţi spun că "totul va fii bine" ?
Şi dacă mă gândesc mai bine, nu cred că aş vrea să-ţi ştiu răspunsul şi ştiu că tu nu ai proceda la fel.
Eu nu mai răspund la îmbrăţişări. Nu le mai cunosc limbajul. Acum nu îmi sunt decât un cod pe care nu-l înţeleg. Şi în loc să mă consoleze, mă enervează.
Sincer, nu mai sunt receptivă la nici o afecţiune. Şi credeam că indiferenţa e ajutătoare.
Dar te rog... te rog, fă-mă vie!
Haiku #14
-
Photo by Alef Vinicius on Unsplash
My mother lives on
every time I laugh - her voice
cracks against my teeth.
Acum 3 săptămâni
4 comentarii:
trist :(
Cauta-ti un traducator bun, sa-ti traduca glasul inimii!:].
Dacă ar fi aşa uşor...
trist cumva
Trimiteți un comentariu