Şi?

  Am căutat peste tot lucruri şi locuri care să mă facă să mă simt bine. Nu excelent, nemaipomenit, ci doar bine. Ştii, de o vreme în coace mă tot gândesc că de atâta vreme nu am reuşit să îmi găsesc locul. Şi nu am putut decât să îmi tot repet că "ăsta nu e locul meu". 

Nu cred că e normal să te simţi străin de tine. Şi totuşi eu o fac. Sunt anormală.

 Mă subestimez, desconsider, tachinez mereu, sperând că o să mă obişnui. Adică, aşa cum am citit pe un site, adolescenţii se cred buricul pământului. Cred că numai lor li se poate întâmpla ceva de care nu mai pot trece. Şi mi se pare normal. Pentru că noi, fiecare, suntem personajele principale din filmul nostru. E absolut normal să ne vedem doar pe noi. Poate sună a narcisism sau a  aroganţă, dar simt că merit mult mai mult.         

 Deşi nu-mi găsesc locul şi îmi pierd ani pentru a-l găsi, cred că "locul" acela pe care îl tot caut trebuie să-l fac eu. Pentru că nu mai există. Şi pentru că nu mai pot aştepta ca altă dată, să mi se ofere totul pe tavă. Am şi eu puterea de a schimba ceva. 

Cred...