Lasă-mă să te fac o umbră colorată.

 Pot să-ţi caracterizez trupul doar ca o umbră. Aşa mă faci să te văd. Te văd întunecat,fără faţă,culoarea pileii,haine,semne... te văd pur şi simplu.Pentru că văd o siluetă ce seamănă a om. Şi mă faci să cred că în umbra aceea există viaţă. Sau există ceva.
Te ascunzi după umbra mea şi deja mi-ai furat încrederea. Mă faci să cred că,acolo, undeva,după umbra mea, ceva întunecat şi fară faţă şi forme... mă urmăreşte la fiecare pas făcut şi are grijă de mine într-un fel sau altul.
Ştiu că tu stăteai în faţa mea când aveam capul plecat, iar când îmi luam părul ce-mi acoperea ochii ,tu erai acolo, în faţa mea... Şi mă imitai, făcându-mă să râd. Te vedeam ca pe o pată care, la dispariţia razelor de soare, plecai şi tu odată cu ele.
Ştiu că nu-ţi place când plouă, când totul e întunecat şi nu apare pic de lumină, pentru că niciodata n-ai apărut. Îţi place sa fii mereu în lumină. Ei bine, la chestia asta suntem total opuşi. Mie îmi place să mă ascund în întuneric. Să ştiu că nu e altceva decât eu şi întunericul. Şi tu eşti de partea luminii... Şi n-am nimic împotrivă. Doar că aş vrea să-ţi prindă contur umbra aceea întunecată. Să prindă viaţă şi să aibă culoare. Atât vreau.
A!şi cred că am omis faptul că, dacă vrei, îţi pot da eu culoare... Cum vrei şi câtă vrei. Te pot ajuta să prinzi contur... Ca pe pânză sau sticlă.