Incredere

  Urc in capul scarilor gafaind si ma inholb in jos pe scari.E o intunecime groaznica si nu vad mare lucru.Imi ciulesc putin urchile si aud un alt gafait ce vine tot de pe scari.Lumina era partiala asa ca nu am putut sa disting trasaturile fetei."Ah,...tu erai..."mi-am raspuns in minte deloc surprinsa de ceea ce vedeam.Ma urmarea de cand i-am spus ca nu mai am incredere in nimeni,ca ma simt inutila si josnica...
Atunci m-a intrebat"De ce?"si i-am raspuns ca "Am calarit mult speranta pana am cazut de pe ea si am pierdut-o.O vedeam cum pleaca..."
  -De ce ma tot urmaresti?Ti-am spus ca sunt total lipsita de tine...
  -Ia uite ce drum am facut de jos pana aici...
Parca nici nu ascultase ce tocmai ii spusesem eu mai inainte si continua intr-o surprindere.Se tot razgaia peste bara de fier de pe scari,iar eu imi muscam buza de jos de nervi.Nu ma pot dezvata de obiceiul asta prost.
Cand interesul ii crescu mai mult,ma intreba care este adancimea de sus pana jos a scarilor.Ce intrebare...
  -Sti ca-s varza la mate...i-am raspuns sarcastic.
Parca vroia sa-mi readuca de aminte ca pana acum,mintea mi se tot impartea in trepiede,poligoane si hexagoane numai cand auzeam cuvantul arie sau volum sau x+y=z.
  -Atunci schiteaza-mi scarile.
  -Nu(si de aici vocea imi scazu)cred ca sunt in stare...
Fara sa-i pese de ce i-am spus,baga mana in buzunar si scoase o hartie galbejita si un creion.Neincrezatoare,le-am luat si incet am inceput sa le schitez forma,umbrele...iar contrastul parca nu iesea din mana mea,insa am continuat sa o fac...Sfarsitul a fost acceptabil,tinand cont ca eu nu sunt multumita niciodata.Imi privi schita si-mi zambi.Inainte sa coboare,imi sopti:
  -Sper ca acum sa nu mai fi lipsita de mine...
Era increderea.

1 comentarii:

Pavel Ilinca spunea...

:) chiar interesant