Ştii?

 Doar tu ştii că atunci când plâng nu mai am ochii albaştri, ci se transformă într-un gri. Se scurg de marea ce îi inundă şi pur şi simplu îngheaţă. Şi numai tu ştii de câte ori mi-am luat inima în dinţi, lăsând multe, multe urme de dinţi pe ea.  
Numai tu ştii că atunci când mă enervez, îmi muşc buza de jos şi mă joc cu o şuviţă, încâlcind-o pe deget. Şi numai tu ştii că nimic dar nimic nu mă linişteşte mai mult decât să am un teanc de hârtii şi să-mi mişc mâna pe ele ca un ac seismic, umplându-le de caricaturi.
Numai ţie ţi-am spus cât de mult îmi place cerul spre seara, când arată ca pătat de cerneală şi sânge. Şi numai tu ştii cât de mult îmi place să citesc pe întuneric cu lanterna lângă mine.
Numai tu ştii cât de mult mă enervează telefonul când îmi luminează ora x:00...

 Şi totuşi nu ştii nimic din toate astea...